Un secol de înţelepciune

Vineri, ni s-a dat "întîlnire" cu Radu Beligan, maestrul Beligan.
Recunosc, nu am mai fost demult la teatru dar ştiam că nu s-a retras deşi are peste 90 de ani. Întîlnirea a fost una surpriză şi m-a dat peste cap. Mă uitam la el, îl ascultam şi mă gîndeam că, din povestea lui, secolul trecut nu a fost aşa de negru cum ni se pare nouă. Sau poate, că de fapt, dacă l-am asculta, nu doar auzi, şi i-am prinde din zbor secretele, am reuşi să traversăm mai bine vremurile astea tulburi.
Cînbd organizatorii l-au anunţat, un coleg mai tinerel ne-a spus cu mîna pe inimă, că el nu va sta la show. Nu, pe bune, ce rost are. Toată stima pentru vîrsta lui, dar nu cred că mă va surprinde, explica el, trăgând aprig din ţigară.
Şi, în primele cinci minute de la începutul showului, am crezut că vor fi mulţi ca el.
M-am înşelat. Maestrul ne-a prins pe toţi ca-ntr-o vrajă şi ne-a purtat pe umeri înapoi cu o sută de ani. Confesiunile lui ne-au făcut să rîdem, să aflăm, să ne aducem aminte şi să memorăm. Nici măcar un foşnet nu s-a mai auzit pînă la final.
O lecţie de viaţă, asta ne-a predat vineri seară Radu Beligan. O viaţă cît un secol, al cărei secret primordial este iubirea. Iubirea de tot ce ne înconjoară, iubirea faţă de cunoscuţi sau anonimi, prieteni sau duşmani, ploaie şi soare, vacanţă sau deadline. Mi-am întipărit în minte lucruri spuse de el, unele parafraze ale unor citate celebre, şi simt nevoia să le aşez pe hîrtie.
- Secretul longevităţii? Iubirea, domnilor. Iubirea.
-În viaţa mea, am ales statutul de elev. Şi mi-a plăcut.
- În lume, lupta nu se dă între bine şi rău, ci între inteligenţă şi prostie.
- Dacă viaţa este o călătorie scurtă, atunci trebuie să ne luăm bilet la clasa 1.(dupa Philippe Noiret)
Timp de o oră şi jumătate, maestrul care se autointitulează umil -animator- ne-a istorisit şi întîmplări pe care le-a trăit alături de actori mari ai secolului trecut.
De exemplu:
*La începutul unui turneu, Victor Ion Popa i l-a plasat pe tînărul Beligan lui Alexandru Giugaru. Să ai grijă să nu-şi cheltuie diurna pe prostii, i-a spus Popa lui Giugaru.
A doua zi, Giugaru îi bate la uşă costelivului Beligan şi îl ia la micul dejun. La cîrciumă, Giugaru îi mormăneşte farfuria cu carne şi îl obligă să mănînce. În timp ce Beligan se lupta cu hălcile de carne, Giugaru care-şi terminase breakfastul îl întreabă pe costeliv: e, ce zici, luăm prînzul tot aici, sau ne mutăm în altă parte.
*La începutul anilor 50, a povestit maestrul, stătea la masă cu Ion Barbu şi cu Ion Iancovescu, cînd intră un ziarist, frenetic susţinător al Moscovei. Se duce la ei la masă şi încîntat le spune: ştiţi că în Uniunea Sovietică, pîinea va fi aproape gratis.
La care Iancovescu îi răspunde: Da, dar ce preţ au plătit pentru asta.
*Altădată, cu George Vraca la cîrciumă. Un vecin de masă îl sîcîia pe Vraca să-i recite din Scrisoarea III. Vraca, nu şi nu. În cele din urmă, îl întreabă pe cel care îl stresa: Nu vă supăraţi, dvs ce meserie aveţi. Colonel de artilerie, îi răspunde acesta, plin de el. Bine, atunci. Vreţi, vă rog să trageţi cîteva obuze
*În anii 80, Radu Beligan este invitat în Italia, la un congres. Într-o pauză, se duce să viziteze Domul din Milano şi acolo dă peste o Dacie. Lîngă ea, un bărbat vorbea cu o poză. Uite Maricico, ăsta e Domul. E frumos, nu-i aşa. Beligan se duce la el şi îl întreabă- ce faci domne. A, domnu Beligan. Bine, uite, vorbesc cu nevastă-mea. Păi, da, dar asta e o poză, îi replică marele actor. Da,. e adevărat, dar ştiţi, Ceauşescu nu ne-a dat voie să plecăm amîndoi din ţară. Aşa că am luat o poză de-a nevesti-mii, Maricica, să vadă şi ea Domul.
Au fost atît de multe pilde de viaţă, încît mi-ar trebui probabil o memorie de zece ori mai mare. Aşa că atit pe ziua de azi:)
Chapeau, maestre!