Lista lui Moş Crăciun

De o lună, zilnic avem acelaşi zlot de replici:

Crina: Când vine Moşul?

Eu: În decembrie, mami, de Crăciun.

Crina: Mai e mult până la Crăciun?

Eu: Trei luni, adică 100 de zile.

Crina: Ce înseamnă 100 de zile...

Eu: O să-ţi explic.

Crina: Ştii, eu mi-am făcut lista pentru Moşul, trebuie să mă ajuţi să îi scriem.

Eu: Ok, cum arată lista?

Crina: Păi vreau de la Moşul pe căţeluşul Bobby, cu lesă, pe Nenuko şi bucătăria lui Barbie.

Eu: Şi pe locul patru...

Crina: E, atât. Să ai loc să treci şi tu ce vrei de la Moşul. Chiar, tu ce vrei să-ţi aducă Moşul, mami?

Eu: O excursie la Paris, mama.

Crina: Auzi, nu vrei mai bine să-i ceri Moşului o excursie în Hawaii?

Eu: Ce este Hawaii..

Crina: Este un loc unde fetele dansează în fuste din iarbă.

Eu: Aha..

Crina: Nu vrei să mergem şi noi să stăm în fustiţe din iarbă şi să dansăm...

Înţelepciunea adunată până la cinci ani sau cum baţi şaua să priceapă calul

Într-o seară, înainte de culcare, discuţie ca între fete:

Crina: Mami, pe lumea asta e greu să-ţi găseşti un soţ?

Eu: Hmm, depinde de vîrstă, mami....

Crina: Dar tu cu tati cum v-aţi cunoscut?

Eu: La o petrecere, mami...

Crina: Şi cum v-aţi dat seama că sunteti potriviţi să fiţi soţ unul altuia...

Eu:....

Crina: Şi cum ţi-a spus ţie, tati că vrea să fii soţul lui?

Eu: Mi-a dat un inel...

Crina: Şi ce-aţi făcut când v-aţi căsătorit?

Eu: Ne-am dus la popă, mami...

Crina: Şi cum v-aţi mutat împreună

Eu: Păi, ne-am mutat.

Crina: Şi pe mine cum m-aţi făcut?

Eu: După ce ne-am căsătorit, mami...

Crina: Şi casa asta cum aţi cumpărat-o?

Eu: Cu credit, mami.

Crina: Ce este acela credit?

Eu: Ne-am dus la bancă şi banca ne-a dat bani să luăm casa.

Crina: V-a dat un card?

Eu: Ne-a dat bani.

Crina: Păi şi banca de unde are bani?

Eu: De la alţi oameni. Banca împrumută bani de la unii oameni şi dă la alţii. Şi noi acum, îi dăm băncii banii înapoi. Nu ai văzut când luăm salariul....

Crina: Da, da, ştiu e vorba despre buget.

Eu: Da, despre buget.

Crina: Ştii, mami, eu cred că voi îmbătrâni singură. Dar ca să nu fiu singură de tot, o să-mi iau un câine.

Eu, siderată: De ce crezi mama, că vei îmbătrâni singură?

Crina: Aşa cred eu. Vezi, de aia trebuie să-mi cumperi căţeluşul Bobby. Să învăţ cum se creşte un cîine până îmbătrânesc.

A fi sau a nu fi vedetă

Fetiţa unei prietene de-a mele a fost selectată să joace într-un film. M-am bucurat sincer şi am felicitat-o pe prietena mea pentru performanţă, mai ales că nu avea pile în domeniu. Crina era mândră de prietena ei până când s-au ciondănit ca fetele iar prietena ei i-a atras atenţia: "te rog să te porţi frumos cu mine că sunt vedetă".

Crina iese rapid din baie unde avusese loc cearta, vine şi se cuibăreşte în braţele mele. Cu vocea cu care cere ceva, mă întreabă: "mami, ce este aia o vedetă?"

Îi explic cât de bine pot iar replica ei vine rapid: "Atunci vreau şi eu să fiu vedetă, să-mi pun poza pe cutiile de lapte şi pe penare".

Am tăcut, ceea ce nu prea îmi stă în caracter. Nu ştiam ce să-i spun.

Într-o zi, am aflat de la aceeaşi prietenă bună de un curs de dans. Îmi doream demult să o înscriu pe Crina la un sport, la ceva.

O întreb dacă vrea să meargă şi ea la dans şi îmi spune scurt, NU, ca întotdeauna când îi cer să depună un minim efort. Îi aduc argumentul că merge şi prietena ei şi vine imediat întrebarea: dacă merg la balet, o să fiu şi eu vedetă?

Îi răspund sincer că ar putea deveni dacă va munci foarte mult, dar şi că dacă nu va fi, noi o vom iubi la fel de mult. Pentru noi, ea este vedetă oricum.

Aseară, o anunţ că azi, mergem la primul curs de dans. Şi mă întreabă dacă o să dansez şi eu. Îi spun că de data asta nu cred că doamna mă va ţine în sală, să dansăm amândouă.

Supărată, Crina mă anunţă scurt:

-Ştii ceva, nu vreau să mă mai fac vedetă.

Îmi place

Că văd în metrou din ce în ce mai mulţi oameni citind şiu nu răsfoind tabloide cu pitzipoance în deschidere.

Că românii se întrec mai nou la cântat. Prefer să văd un om obişnuit falsând pe ici pe colo, în locul unei pitzi, promovate de managerul-iubit care-şi fâţâie posteriorul pe tot ecranul şi rămâne fără voce dacă nu porneşte dvd-ul.

Că fosta mea colegă din Germania, Gabi, s-a întors la vechea dragoste, presa şi şi-a făcut site: romaningermania.

Că am găsit o carte care nu doar că mă ţine în priză dar este şi adevărată: Necredincioasa.

Capcana superficialului strategic

Ca să aibă succes la public, e necesar să fie strategic. Nimic sau aproape nimic nu mai are succes la public dacă nu este şi "strategic". Dacă este normal, este banal, deci sortit eşecului. Chiar aşa?

Despre limite

Învăţ despre limite. Nu cele de la mate, ci despre limitele pe care trebui să le pui: în relaţia cu jobul, în relaţia cu ceilalţi, începînd de la familie şi până la duşmani. De aici şi până aici se întinde asta, mai departe nu mai este treaba mea. Mi-a luat destul de mult timp să accept că sunt necesare, pentru că eram convinsă că aşa cum sună "limita" este în esenţă o nuanţă a egoismului.
Ei bine, m-am convins că nu. A impune limite înseamnă a pune prima piatră în lupta pentru eficienţa personală şi mai mult, pentru a face curăţenie în propria listă de priorităţi.

Impostura, noul kerosen

Din păcate, nu e eco, deci nu putem beneficia chiar toţi de pe urma lui.