marți, 26 iulie 2011
vineri, 8 iulie 2011
Revista haz de necazul presei
Mă distrez şi îmi spun pentru a nu ştiu cîta oară că presa noastră este oglinda societăţii. Nici mai mult, nici mai puţin.
Murdoch, magnatul adică s-a văzut nevoit să închidă News of the World din cauza scandalului interceptărilor, după ce opinia publică i-a arătat cu degetul, politicienii au luat poziţie iar companiile şi-au retras publicitatea. La noi, lucrurile stau fix pe dos. În timp ce directorul OTV e în arest şi curg poveştile din rechizitoriu despre comportamentul deviant al individului, punem pariu că OTV e în creştere de audienţă. Nimeni nu ia nici un fel de poziţie, tot românul stă pe OTV pentru a vedea în direct sinuciderea din Primăverii. În schimb, toată presa se hrăneşte de pe urma ştirilor Mediafax, pe subiect, pe care le povestesc cu alte cuvinte.
Vorbeam aseară despre povestea asta cu o prietenă: eram complet pe dinafara subiectului, din cauze obiective. După pasiunea cu care povestea prietena mea, mi-am deschis laptop-ul să citesc cu ochii mei despre ce este vorba. M-am uitat dimineaţă în presă, să văd povestea pe larg. E, aş, de ce am face studiu de caz pe povestea asta. Noi, românii, avem alte lucruri grele pe cap. Reacţia asta m-a făcut să-mi spun încă o dată că trebuie să faci cu pasiune meseria de jurnalist şi să treci de vîrful nasului cînd gîndeşti un subiect. Pînă nu se va întâmpla asta, vom avea în continuare, de regulă, doar bălării pe post de ştiri exclusive. Adevăratele ştiri exclusive sunt excepţii, care rămîn în şpek dacă editorul e prost.
Povestea News of the World, vîndută de un titlu bun ar fi putut fi deschidere pentru oricare dintre tabloidele care nu mai contenesc să ne dea non-ştiri pe prima pagină.
Dar, să trecem la lucruri serioase, pe care trebuie să le tratezi cu o doză de rîs, ca să nu cazi în depresie.
Ancheta din Adevarul despre traficul de organe este incredibilă. Dacă se va confirma filiera, cred că ar trebui să se cutremure Fundeni-ul, ministerul şi internele. La fel de încredibilă este însă şi nebunia omului care după ce şi-a vîndut un rinichi s-a gîndit că nu ar strica să-şi scoată familia la mezat în acelaşi scop. Cît de nebun să fii să evaluezi cît de bogată ar fi familia ta dacă toţi ar renunţa la cîte un organ sănătos lăsat de Dumnezeu. Cît de nebun să fii, să-ţi vinzi un rinichi ca să-ţi mai faci o cameră în plus la casă.
Tot aici, povestea cu victimele unui accident auto care şi-au cheltuit toţi banii primiţi despăgubiri la cîrciumă sau povestea omului care după ce i-a murit nevasta s-a lăsat de servici ca să-şi crească fetele. De acord cu el, dar cu ce le creşte dacă nu mai are servici. Probabil se uită la ele şi le udă, că nu cred că uitatul îţi bagă ceva în buzunar.
În Jurnalul, mi s-a părut foarte tare articolul cu titlul "Bona trăsnită de 65 de ani". Nu am citit mai departe că m-am rupt de rîs, încercînd să-mi dau seama cum a trăit o bonă 65 de ani, trăsnită fiind. Evident, dacă reuşeşti să treci de titlu, afli că despre cum se clădeşte cariera de bonă, o carieră care prinde contur precum cea de supermodel. Cică românii sunt din ce în ce mai pretenţioşi. Vor ca bona să fie tot ceea ce nu este sau nu reuşeşte să fie mama şi tata la un loc: frumoşi, deştepţi, disponibili, cu chef de joacă şi buni pedagogi, simultan.
Mă pregătesc să citesc mărturia de viaţă a lui Ion Iliescu, "măi dragă" pentru necunoscători. Oricum, spredul ăla din Jurnalul Naţional e clar dedicat persoanelor care au trecut de 18 ani dar nu au împlinit încă suta. Pe pagina de stînga, domnul Iliescu ne dă o lecţie de viaţă, pe dreapta, bona trăsnită ne spune cum se lucrează cu copiii în ziua de azi.
Revenind acum, mi-a plăcut foarte mult comentariul lui Călin Zarojanu, adică un soi de Decalog pentru analiza corectă a BAC-ului. Sînt perfect de acord cu el: dacă ar fi învăţat, nici unul dintre elevii stresaţi de camere, nu ar fi avut emoţii nici dacă aveau FBI-ul în coastă. Şi tot o idee bună pentru analiza sistemului de învăţămînt: procentajul de admişi la BAC este minunat, dacă ne gîndim la rezultatele de la examenele de titularizare a profesorilor. Pe principiul, cum e turcul şi pistolul. E singurul cu adevărat ok descoperit azi.
Făcînd balanţa, e clar de ce moare printul. Pentru că nu vrea să treacă cu munca de vîrful nasului.
Murdoch, magnatul adică s-a văzut nevoit să închidă News of the World din cauza scandalului interceptărilor, după ce opinia publică i-a arătat cu degetul, politicienii au luat poziţie iar companiile şi-au retras publicitatea. La noi, lucrurile stau fix pe dos. În timp ce directorul OTV e în arest şi curg poveştile din rechizitoriu despre comportamentul deviant al individului, punem pariu că OTV e în creştere de audienţă. Nimeni nu ia nici un fel de poziţie, tot românul stă pe OTV pentru a vedea în direct sinuciderea din Primăverii. În schimb, toată presa se hrăneşte de pe urma ştirilor Mediafax, pe subiect, pe care le povestesc cu alte cuvinte.
Vorbeam aseară despre povestea asta cu o prietenă: eram complet pe dinafara subiectului, din cauze obiective. După pasiunea cu care povestea prietena mea, mi-am deschis laptop-ul să citesc cu ochii mei despre ce este vorba. M-am uitat dimineaţă în presă, să văd povestea pe larg. E, aş, de ce am face studiu de caz pe povestea asta. Noi, românii, avem alte lucruri grele pe cap. Reacţia asta m-a făcut să-mi spun încă o dată că trebuie să faci cu pasiune meseria de jurnalist şi să treci de vîrful nasului cînd gîndeşti un subiect. Pînă nu se va întâmpla asta, vom avea în continuare, de regulă, doar bălării pe post de ştiri exclusive. Adevăratele ştiri exclusive sunt excepţii, care rămîn în şpek dacă editorul e prost.
Povestea News of the World, vîndută de un titlu bun ar fi putut fi deschidere pentru oricare dintre tabloidele care nu mai contenesc să ne dea non-ştiri pe prima pagină.
Dar, să trecem la lucruri serioase, pe care trebuie să le tratezi cu o doză de rîs, ca să nu cazi în depresie.
Ancheta din Adevarul despre traficul de organe este incredibilă. Dacă se va confirma filiera, cred că ar trebui să se cutremure Fundeni-ul, ministerul şi internele. La fel de încredibilă este însă şi nebunia omului care după ce şi-a vîndut un rinichi s-a gîndit că nu ar strica să-şi scoată familia la mezat în acelaşi scop. Cît de nebun să fii să evaluezi cît de bogată ar fi familia ta dacă toţi ar renunţa la cîte un organ sănătos lăsat de Dumnezeu. Cît de nebun să fii, să-ţi vinzi un rinichi ca să-ţi mai faci o cameră în plus la casă.
Tot aici, povestea cu victimele unui accident auto care şi-au cheltuit toţi banii primiţi despăgubiri la cîrciumă sau povestea omului care după ce i-a murit nevasta s-a lăsat de servici ca să-şi crească fetele. De acord cu el, dar cu ce le creşte dacă nu mai are servici. Probabil se uită la ele şi le udă, că nu cred că uitatul îţi bagă ceva în buzunar.
În Jurnalul, mi s-a părut foarte tare articolul cu titlul "Bona trăsnită de 65 de ani". Nu am citit mai departe că m-am rupt de rîs, încercînd să-mi dau seama cum a trăit o bonă 65 de ani, trăsnită fiind. Evident, dacă reuşeşti să treci de titlu, afli că despre cum se clădeşte cariera de bonă, o carieră care prinde contur precum cea de supermodel. Cică românii sunt din ce în ce mai pretenţioşi. Vor ca bona să fie tot ceea ce nu este sau nu reuşeşte să fie mama şi tata la un loc: frumoşi, deştepţi, disponibili, cu chef de joacă şi buni pedagogi, simultan.
Mă pregătesc să citesc mărturia de viaţă a lui Ion Iliescu, "măi dragă" pentru necunoscători. Oricum, spredul ăla din Jurnalul Naţional e clar dedicat persoanelor care au trecut de 18 ani dar nu au împlinit încă suta. Pe pagina de stînga, domnul Iliescu ne dă o lecţie de viaţă, pe dreapta, bona trăsnită ne spune cum se lucrează cu copiii în ziua de azi.
Revenind acum, mi-a plăcut foarte mult comentariul lui Călin Zarojanu, adică un soi de Decalog pentru analiza corectă a BAC-ului. Sînt perfect de acord cu el: dacă ar fi învăţat, nici unul dintre elevii stresaţi de camere, nu ar fi avut emoţii nici dacă aveau FBI-ul în coastă. Şi tot o idee bună pentru analiza sistemului de învăţămînt: procentajul de admişi la BAC este minunat, dacă ne gîndim la rezultatele de la examenele de titularizare a profesorilor. Pe principiul, cum e turcul şi pistolul. E singurul cu adevărat ok descoperit azi.
Făcînd balanţa, e clar de ce moare printul. Pentru că nu vrea să treacă cu munca de vîrful nasului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)