Săptămînile trecute scriam despre nişte mame nebune care îşi chinuie copilele de la 3 ani, în încercarea de a le transforma în supermodele. Aseară, m-am întrebat dacă nu cumva sunt pe cale să mă apropii periculos de categoria mamă nebună.
Aseară, am dus-o pe fii-mea la dans, mînată de cele mai bune intenţii. Am văzut că îi place să danseze, se mişcă din toate încheieturile, aşa că m-am gîndit că nu-i strică să înveţe.
Aşa că aseară, ne-am înfiinţat la club. Pînă la uşă, Crina veselă nevoie mare. Cînd am intrat în sală şi a văzut grămada de copii a apucat-o plînsul şi între sughiţuri m-a anunţat că nu vrea să rămînă decît dacă dansez şi eu cu ea. Mi-era jenă să o scot din clasă aşa că mi-am sumecat pantalonii de damă şi pune-te pe dans. Sus, jos, mersul piticului, ghemuit, bătut din palme şi silabisit pitic, arici, etc. Crina executa fără probleme mişcările, cu un ochi la profă şi unul la mine. Cînd mă mai aşezam pe băncuţă, să-mi sumet pantalonii sau să-mi trag sufletul, se uita la mine chiorîş şi îmi spunea serioasă: hai ridică-te, dansează, ce faci. Vineri, probabil voi deveni specialistă în mişcările ursului Balloo din "Cărţile junglei". Aseară, mi-am însuşit doar paşii de la "Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau". Melodie cu tîlc, dacă stau bine să mă gîndesc. Pentru că, la finalul orei, mă întrebam cine pe cine a adus la dans şi cine pe cine vrea să înveţe.
he he, bine ca nu te-ai gandit sa o duci la Karate ca te si vedeam in spagat pe acolo :))
RăspundețiȘtergere