Interesant

http://hymerion.ro/2010/05/31/10-meserii-pentru-urmatorul-deceniu.html

Socializare

În viaţă, trebuie să ştii să faci de toate

Dulce, din cap pînă-n picioare

În viaţă, e bine să-nveţi de toate:))

Primii paşi la v-aţi ascunselea

D'ale copilăriei 6

Scurt bilanţ al săptămînii:
-Mami, ce mi-ai cumpărat
-O fustiţă, care se învîrte. Dar tu, mi-ai cumpărat ceva?
-Da, o pereche de blugi. Albaştri.
-Şi, crezi că îmi sînt buni?
-Desigur. I-am măsurat.
-Şi?
-Sînt mai mari decît picioarele mele.
...................................

Mami, să ştii că m-am hotărît.
-La ce, mama?
- Nu mai port pantaloni. Adică, pantaloni lungi.
-De ce, mama?
-Păi tu nu vezi? A venit vara, e cald. Port doar pantaloni d-ăia scurţi. Şi fustiţe. E, şi prin curte, mă îmbrac cu rochiţa aia cu cifră.
-Care, mama, cu cifră?
-Cifra aia cu nasul îngheţat.
- Rochiţa cu cifra 2? Păi doi e ca o lebădă, mama, nu are nasul îngheţat.
- Nu ştiu cifra.Dar are nasul îngheţat.

Rîsu-plînsu

http://hymerion.ro/2010/05/25/jurnal-de-grevist-pamflet.ht

D'ale copilăriei 5

Eu şi fiimea, am depăşit faza în care punem întrebări, care încep cu "de ce". Dăm deja definiţii. Avem, evident, propriile noastre definiţii.
Un exemplu(între două rime):
Poezie( începe cîntat):
- Astăzi nu mai sînt fetiţă, vreau să fiu o doctoriţă.
- Ursul are palpitanţii....
-Mami, tu ştii ce înseamnă palpitanţii?
- Nu, mami, tu ştii.
-Palpitanţiile sînt la inimă. Mai întîi inima merge încet- încet, pîş-pîş şi dintr- odată, o ia la goană. Ai înţeles?
-Desigur mama, o să scriu în vocabular.

Medicamentul Boc

Nu glumesc deloc, cînd spun acest lucru. Şi sunt şi în deplinătatea facultăţilor mintale, chiar dacă din balconul meu se vede nu doar grădiniţa ci şi balamucul.
Deci, s-a înţeles. Stau lîngă spitalul de nebuni.
Am şi doi în bloc, dar încă nu am aflat dacă întîi şi-au luat casa aici şi pe urmă au vizitat vecinătăţile sau invers. Unul din ei, bărbat, e violent, aşa că e indicat ca atunci cînd îl vezi la lift să ieşi pîş-pîş spre scara cealaltă. Mai este şi o femeie, bîntuită de o nebunie blîndă. Dacă o vezi la metrou, îi dai fără regret un bănuţ. Dacă nu deschide gura, juri că e o bunicuţă de poveste, cu obraji rumeni şi o privire blîndă. Cu ea poţi urca liniştită cu liftul.
Mă întîlnesc cu ea luni seară.
-Sărumîna, zice dînsa.(Ăsta e salutul ei din zilele bune, calme-n.m)
-Bună seara. Ce mai faceţi, întreb politicoasă. (Nu e indicat să fii nepoliticos, în lift- n.m).
-Ce să fac. Bolnavă. Cu capul, continuă bătrînica.
-E, lăsaţi, toţi sîntem, chiar dacă nu recunoaştem, am mormăit răspunsul, întrebîndu-mă cît este politeţe şi cît convingere.
- Da. Dar ce mă mai fac eu, acum, că ne taie ăştia transportul în comun.
M-a lăsat fără replică.
Deci, pînă şi nebuna era la curent cu măsurile anunţate de guvern. Iar decizia de a tăia subvenţia la transportul în comun a scos-o cel puţin vreo cîteva ceasuri din starea cotidiană. Care va să zică, Boc alungă nebunia, m-am tot gîndit în lift.
Ce-ar fi să brevetez eu noul medicament minune.

Admiterea la grădi, mai tare ca la facultate

Gata, din toamnă, o aduc pe fii-mea la Bucureşti. Am rezistat eroic tuturor sfaturilor prieteneşti, de a o lăsa să crească la ţară, într-un mediu sănătos, unde nu riscă alergii de la nisipul din parc. Era cît p-aci, însă, să clachez la înscrierea la grădiniţă. Una de stat, evident, că de particulare nu îmi permit să mă apropii. Ştiam că există deficit de locuri, dar nu-mi imaginam că lucrurile stau chiar în halul ăsta.
Să n-o mai lungesc, am constatat că admiterea la facultate e floare la ureche pe lîngă înscrierea la grădiniţă.
Concret, după ce săptămîna trecută, am luat formularele de înscriere, marţi cînd m-am dus să depun dosarul, am descoperit cu stupoare că sînt a 660-a mamă care vrea să-şi înscrie acolo plodul. Numărul de ordine primit era ăsta: 660. Şi era abia ziua 2 de înscrieri oficiale. Iar numărul de locuri este limitat la 100, din care o grupă e cu program redus. Păi dacă în două zile, concurenţa era de 6,6 pe loc, înseamnă că pînă la sfârşitul lunii vom ajunge la 20-25 de copii. O grupă completă de copii se va bate pentru un loc într-o grupă oficială şi normală de prichindei de grădi. Deci concurenţa la grădiniţă e mai tare decît la universităţi. Cînd am dat admiterea la ASE, de exemplu, am fost 13 pe loc. În acelaşi an, la Drept şi Medicină concurenţa era de 25 pe loc.
Şi ca să aveţi tabloul complet: e o grădiniţă de cvartal, nici măcar de cartier.
După calculul mental, am ieşit valvîrtej din clădire şi mi-am spus că în următoarele cinci zile trebuie să descopăr acolo o pilă. Altminteri, chiar dacă eu văd terenul de joacă al grădiniţei din balcon, şansele de a o aduce pe fiimea încoace tind accelerat către zero.
Pentru că, spre deosebire de admiterea la facultate, dosarul de grădi nu ţine cont de note sau de alte chestii cuantificabile. Ţine cont în mod clar de pile şi relaţii.

Cum se nasc bancurile:)

Licitaţiile trucate nu nasc doar contestaţii şi proteste ci şi..... bancuri.
Am citit unul fain pe zf.ro.
www.zf.ro/romania-la-raport/bancul-zilei-cum-se-fac-lucrarile-de-infrastructura-in-romania-6120300/

D'ale copilăriei 4

Mami, afară plouă cu găleţile, ştii?
Cu găleata, mami.
Nu, cu găleţile, că e multă apă.
.....................
Cum se văd căderile de tensiune la un copil de 4 ani:
Mami, mie nu-mi place cînd e furtună.
De ce, mama.
Păi, cînd e furtună şi mă uit la desene se strîmbă televizorul la mine.

O lecţie de economie

Nu, evident, nu-mi aparţine. Îi aparţine Lidiei Moise. Cu care nu am mai vorbit de vreo doi-trei ani, pentru că ne-am certat. Dar pe care o respect pentru că este unul din puţinii jurnalişti pe economic, capabil să înţeleagă şi să explice nebunia pe care o traversăm şi care sunt riscurile pe care le presupune fiecare reacţie a statului.
http://www.revista22.ro/bugetul-e-o-no355iune-abstract259-birurile-un-mit-8178.html
Da, uite ăsta este ceea ce cred eu că înseamnă jurnalism economic.
Recunosc, nu este singurul, dar este printre puţinele materiale la finalul cărora îţi spui a meritat să cumpăr ziarul ăsta.
http://www.zf.ro/romania-la-raport/ministerul-transporturilor-a-avut-13-mld-in-perioada-2005-2009-in-ce-s-au-dus-banii-daca-nu-se-vad-schimbarile-cum-comentati-6114104/
Este doar unul din materialele România la raport şi recunosc că le-am savurat pe toate.
Te ajută să ai o măsură a haosului, în care trăim.

Haos

Scriam ieri ca trăim vremuri interesante. Ei bine, nu. Vorbim deja de haos. Cel puţin asta e percepţia la nivel personal. Toată lumea este de acord că avem o mare problemă, toată lumea admite că majorarea taxelor ar fi o nebunie şi că efectele ar fi dramatice. Toată lumea este de acord cu reducerea cheltuielilor. Toată lumea îşi dă cu părerea. Toată lumea arată cu degetul spre restul lumii. Pînă aici se poate vorbi de un consens naţional. De aici încolo începe haosul. Toată lumea vrea reduceri, dar nimeni nu este dispus ca acestea să înceapă cu breasla din care fac parte.
Companiile de stat ameninţă cu greva generală, dar acceptă că în organizaţiile lor au locuri călduţe şi oameni care plimbă hîrtii.
Pensionarii, cei mai îndreptăţiţi, cred eu dacă se va aplica măsura aşa brutal, cum s-a anunţat, ies în stradă. Unii mai şi leşină. Profesorii ies în stradă şi blochează orice activitate.
Fermierii ies în stradă, deşi, stau şi mă minunez, de unde atîţia fermieri cînd noi mîncăm doar din import. Studenţii sunt şi ei supăraţi, la fel ies în stradă. Mămicile protestează pentru că se reduce indemnizaţia. Guvernul e în şedinţe, preşedintele Băsescu face declaraţii în locul lor. Un haos.
Şi peste toate, o manipulare extraordinară.
Vorbeam aseară cu o prietenă care îmi povestea cum se umflă o ştire. Pe un site apare informaţia că peste un milion de oameni îşi caută slujbe. Şeful prietenei îi cere să facă şi ea o ştire aproximativ cu acelaşi mesaj. Fata începe documentarea, dar la socoteli nu ieşeau decît jumate din solicitări. Între timp, dintr-o redacţie paralelă, un alt reporter pregăteşte aceeaşi ştire. Evident, leadul era cu două milioane de oameni care-şi caută loc de muncă. Fata îşi întreabă colegul: cum ai ajuns la cifra asta, iar acesta recunoaşte că a umflat un pic cifrele. Ca un bun reporter, prietena mea verifică socotelile şi la autorul ştirii de bază. Acesta recunoaşte la rîndul lui că a umflat un pic cifrele, ca să dea cifră rotundă. Dezbrăcată de cifre, informaţia era că nişte români îşi caută de lucru. Vi se pare că asta e o ştire? Nici mie.
Exemplu nr 2. O altă prietenă, tot din presă, a fost la mitingul pensionarilor. Adunaţi de cîte două ori, pensionarii protestatari nu dădeau mai mult de 200 de persoane. În plus, spune ea, nu a fost nici un conflict pensionari-jandarmi, ci un incident care a durat 5-10 secunde. Cu toate acestea, articolele scrise avansau cifre între 500 şi 2.000 de oameni şi mai aveau puţin şi vorbeau de genocid.
Exemplul nr. 3. Puţin mai devreme m-am uitat la o dezbatere pe tv. Cine credeţi că se ocupa cel mai abitir cu combătutul. Unul din cei doi miliardari Negoiţă(niciodată nu am ştiut să îi separ). E, acest domn combate mult şi bine deşi, dacă îmi aduc aminte, este unul din dezvoltatorii imobiliari care au vîndut case pe persoană fizică, deci fără să plătească impozit şi pe care ANAF-ul îl ameninţa cu executarea siliută. Din cauză că nu şi-a plătit taxe, de vreo cîteva milioane de euro. Deci pe principiul, hoţul strigă hoţii, acest domn vine şi ne dă lecţii de corectitudine. Credeţi că dacă statul i-ar fi cerut domnului Negoiţă să plătescă din propriul buzunat cîteva zeci de mii de pensii, în contul acelei datorii, i-ar fi picat bine?

Unii mai revoltati ca mine:)

http://mariuta.blogspot.com/2010/05/in-parlament-luati-masa-cu-60000-portii.html

Vremuri interesante

Da, clar, trăim vremuri interesante.
Ieri, la un seminar de comunicări, un dom' profesor de istorie făcea o paralelă între zilele noastre şi regimul Antonescu. Sugera indirect că soluţia pentru a scoate ţara din criză ar fi adaptarea şi aplicarea cîtorva dintre măsurile impuse de Antonescu. Acum, întrebarea e, mai există în organigrama României postul de mareşal?
La acelaşi seminar, printre definiţii despre sindicate şi fonduri europene, Dragoş Frumosu,sindicalist cu ştate vechi pentru cine nu ştie, şi-a adus aminte de o vorbă a şefului său, de la vechiul abator. Contextul era despre avantajele personale pe care să încerci să le obţii de la job iar recomandarea celui invocat suna cam aşa: Cînd bagi mîna în buzunar, ai grijă, să-ţi intre doar patru degete înăuntru. Dacă degetul mare rămîne pe afară, înseamnă că poţi dormi liniştit. Cînd introduci în buzunar toată mîna, înseamnă că nu dormi jumătate de noapte, cînd bagi mîna pînă la cot, s-ar putea să ai insomnii toată noaptea. Pe româneşte, dacă nu te lăcomeşti şi mai laşi şi altora, s-ar putea să trăieşti liniştit. Pe lângă acest sfat, oferit cu perdea, evident, dl sindicalist a opinat şi că statul ar trebui să ia nişte măsuri şi să dea nişte lefuri care să ajungă la toţi. Iniţial, am ridicat mîna să-i spun că premisa de la care pleacă este greşită şi că din aceeaşi cauză trăim aceste vremuri. Pentru că principiul după care funcţionează România este ăsta: un loc călduţ, în care unii nu fac nimic, primesc o leafă de mizerie dar trăiesc bine mersi. Cum supravieţuiesc? Din ciupeli. Bagă în buzunarul statului, patru degete. Aşa e la spital, la primărie, la cadastru, la vamă, la poliţie. Peste tot.

Microbist pe nepusă masă

Acum vreo două săptămâni, discutam cu o prietenă. Despre una, despre alta. La un moment dat, îmi spune, ar trebui săciteşti "Viaţa care ne trăieşte". O să găseşti acolo ceva răspunsuri. Cine e autorul, întreb. Un psiholog, aşadar găseşti cartea la secţiunea respectivă, în librăria X.
Pentru că librăria cu pricina nu mi-era în drum, am căutat-o în altele. Nu mai era la raft. Într-o zi, mă opresc la standul de la metrou iar îmi spune că poate face comandă.
- Ce carte doriţi, mă întreabă şi notează sîrguincioasă.
- Viaţa care ne trăieşte. E scrisă de Basarab Panduru, răspund foarte sigură.
-Bine, doamnă, fac comandă, încercaţi de luni încolo.
Dimineaţă, trec pe la metrou.
-A venit cartea?, întreb sigură şi arogantă.
-????????
- Viaţa care ne trăieşte.
- A, da, dar să ştiţi că e scrisă de Anatol Basarab, care este psiholog. Basarab Panduru este fotbalist.
Am plătit cartea şi sper ca din seara asta să-mi şi fac timp să o citesc. Voi încerca să văd, dacă, totuşi, nu cumva există o legătură ascunsă între carte şi microbul fotbalului.

Lupta pentru supravieţuire

Sunt furioasă iar furia mocneşte de cîteva zile. Nu, nu am păţit nimic. Încerc doar să înţeleg, să răspund unei întrebări care mă tot bîzîie de cîteva zile.
Cînd începem lupta pentru a ne face loc în ierarhie? Să mă explic.
Acum cîteva zile, eram cu fii-mea în parc. Pe un colţ de alee, un grup de tineri(foarte frumos din partea lor, de altfel) se ocupau de face-painting. Ştiţi voi, picturi cu fluturaşi, spidermani şi alte personaje din desene animate. Toţi oamenii civilizaţi se aşezau frumos la rînd. Unii, mai cu moţ, şi cu copii trecuţi de cinci-şase ani, se aşezau frumos pe o bancă,. fumau şi făceau cu prietenele planuri de concediu şi îşi trimiteau plozii să se ceară singuri la pictură. Plodul se pictează în prima tură, după care îşi dă seama că a greşit modelul(cererea). Se duce la mami pe bancă, produce şmechereşte două lacrimi pe obraz iar mami, o deşteaptă, o şterge pe faţă şi o trimite să se mai picteze o dată.
Copilul se duce glonţ în faţă şi cere să mai fie pictată o dată. Evident, prima, că doar a mai stat la coadă o dată. strigă în gura mare. Fraierii, adulţi şi copii, în spate. E, treaba lor, să-i prindă noaptea la coadă. Probabil le şi place.
Stăteam la coadă ca fraiera şi mă gîndeam ce să fac: să cert copilul sau să mă duc la deşteapta de mamă, să-i bat obrazul. De aici, întrebarea: cînd începe lupta pentru supravieţuire.
În seara asta mi-am dat seama că întrebarea este greşită. Lupta pentru supravieţuire începe din secunda 1, cînd copilul ia prima gură de aer.
Întrebarea corectă este cînd începe lupta pentru a te poziţiona cît mai sus în ierarhie şi cum gestionezi această evoluţie atunci cînd nu ai încă patru ani împliniţi.
Să mă explic iarăşi. La grădiniţă, astăzi, copilul meu a fost trimis de două colege să se spele pe faţă. Aşa, hodoronc-tronc. Sunt două puştoaice cu vreo două luni mai mari, cred, care sunt "fruntaşele" educatoarei. Un soi de şefe ale clasei, dar neîncoronate încă( nu mi-am dat seama dacă sunt fruntaşe pentru că merită sau pentru că au nişte mămici "săritoare").
Fii-mea, disperată să le aibă prietene, s-a executat: s-a dezbrăcat şi s-a dus la baie singură să se spele pe faţă. Aşa a găsit-o bunica la plecare, fără bluză şi udă.
Dincolo de je m'en fiche-ul educatoarei, pe care o voi executa mîine, chestiune stă cam aşa: fiimea s-a dus la grădi cu o pijama nouă, ştanţată cu prinţese. E, puştoaicele cu pricina, întîi i-au spus că e cea mai urîtă pijama din lume. Cînd au văzut că nu o descurajează, s-au gîndit cum să o dezbrace de ea. Şi au găsit soluţia: au trimis-o la baie să se spele, că e murdară.
Mi s-a părut pe cît de genială găselniţa, pe atît de mare răutatea care domneşte în unii din noi, la o vîrstă atît de fragedă.
Şi ştiţi care e poanta? Pijamaua cu pricina e luată de la tarabă, nu are etichetă de super firmă ci doar personaje de poveste, în culori bine îmbinate.