Minuni de Crăciun

M-am convins astăzi că Doamne-doamne îl are ca mesager pe Moş Crăciun. Mai ştiţi cînd în primăvară, în vizită la o mănăstire, Crina şi-a făcut cruce şi i-a cerut lui Doamne-Doamne un ZuZuPets?
Ei bine, puţin mai devreme am aflat că Moşul i-a pregătit deja pachetul cu oribilul hamster şi i-l va da peste două zile.
Nu, nu sunt eu Moşul şi nici altcineva dintre neamuri sau prieteni.
Luată de val, mă gîndesc ce fraieră am fost. Eu îmi doresc o vacanţă în Italia dar dacă nu am ştiut cînd să o cer, nu o primesc anul ăsta. Să vedem, poate o obţin anul viitor:))

Cînd viitorul ţării e condiţionat de (+/-)

De cîteva zile, îmi vine să sparg televizorul. Nu ar fi prima dată cînd mă bate gândul ăsta, dar de data asta e mai serios ca oricînd. Mă disperă discuţia despre indemnizaţia de creştere a copilului.
Nu pentru că nu ar fi o problemă, ci pentru că am impresia că pur şi simplu nu se caută o soluţie ci doar se întoarce problema pe toate părţile.
Să reducem sau nu perioada, să tăiem sau nu din indemnizaţie. Să stăm pe stînga sau pe dreapta. Să ne consultăm noi bărbaţii din coaliţie, pe propunerile făcute de femei, să le dăm dreptate lor sau nouă şi tot aşa.
O brambureală incredibilă, în care toată lumea are lucruri deştepte de spus, mai puţin soluţii.
Ce o fi aşa de greu să ne uităm cum au rezolvat problema alţii şi să încercăm să o aplicăm şi noi.
Evident, ne-am contaminat şi noi acasă şi am dezbătut problema. Soacră-mea şi-a adus aminte că s-a întors la servici la trei luni de la naştere şi că, pe vremea împuşcatului, cine voia să stea acasă cu copilul, să-l crească şi să-l educe, o putea face. Cerea concediu neplătit. Acum cîţiva ani, indemnizaţia de creştere a copilului era 800 de lei pe lună, adică, la nivelul 2006-2007, vreo 230 de euro lunar. Banii ajungeau fix de pampers şi lapte, pentru Nurofen, beţişoare de urechi şi alte chestii absolut necesare bebeluşului, trebuia să luăm bani din alt buzunar. Şi, să ne înţelegem, de cotizat am cotizat la stat timp de 15 ani, pentru dreptul de a beneficia de concediu de îngrijire plătit legal.
Faptul că statul s-a angajat să plătească acum maxim cîteva mii de lei pentru mamele care stau acasă e foarte lăudabil. Că statul nu mai poate plăti aceşti bani este însă o realitate. Nu ştiu din ce cauză, nici nu cred că are sens să-ţi baţi capul şi să-i arăţi cu degetul pe unul sau pe altul. Important e că nu mai sunt.
Soluţia, părerea mea, ar avea trei componente.
Prima componentă ar trebui să ţină cont de modelele vestice, cele mai apropiate de noi. Am auzit exemple de state care dau mamelor 700 de euro pe lună. Să fim serioşi: cînd la noi salariul mediu e sub 500, cum să promiţi banii ăştia pentru stat acasă.
Pe urmă, ar trebui limitată la 800-1500 de lei, nivelul alocaţiei în anul următor, cînd rămâne în vigoare ideea cu concediul de doi ani.
A doua componentă ţine de momentul intrării în vigoare a noii legi. Peste un an de zile, să zicem, 1 ianuarie 2012, ca femeile care vor să devin mame să aibă timp de gîndire suficient. Cele care au născut acum au de asemenea timp să-şi facă un plan.
A treia componentă ţine de investiţiile în creşe, grădiniţe şi personal. În loc să direcţioneze banii către săli de sport, statul ar putea să-şi facă un plan pentru construcţia de grădiniţe şi să le decreteze prioritate absolută. De fapt, săli există, ele ar trebui doar amenajate, ceea ce s-ar putea face într-un an de zile.
Pentru unii poate părea simplistă soluţia, dar cred că oricum e mai bună decît lamentarea asta continuă. E de preferat să faci ceva, în loc să stai şi să cugeţi la infinit.

Grădiniţa de stat vs grădiniţa privată

Am vizitat mai devreme două grădiniţe: una de stat şi cealaltă particulară.
Între ele e cam aceeaşi distanţă ca între o garsonieră confort 3 şi un apartament într-un complex rezidenţial. Satisfac aceeaşi nevoie de bază, diferă doar standardele.

Cadouri de Crăciun

După două luni de zile în care am făcut şi refăcut lista pentru Moş Crăciun, am pus şi scos jucării din scrisoarea către Moş, mi-am dat seama că am trei variante: ori reduc lista, din proprie iniţiativă şi dau vina pe bătrîn, că nu a adus toate jucăriile, ori mă scot la licitaţie, iar fondurile obţinute să le virez către bugetul de cadouri, ori caut cel mai bun preţ pentru jucării.
Mi-a fost jenă să-l arăt cu degetul pe Moş, licitaţia mi s-a părut şi ea riscantă aşa că am ales varianta nr.3.
Şi mi-am adus aminte de Dragonul Roşu. Da, angroul cu patron controversat şi marfă chinezească.
Ştiam că acolo e lume buluc, dar nu mi-am imaginat că zilnic pe acolo se perindă juma de Românie. La zece dimineaţă, nu ai unde să parchezi, aştepţi minute în şir în coloană, ca să te mişti trei metri. Preţurile sunt într-adevăr accesibile, sub 50% din preţul de magazin, dar asta doar la chinezi. Românii s-au şmecherit şi nu mai vînd decît angro. La en-detail, preţurile sunt ca la mall.

D'ale copilăriei

Crina vrea un tovarăş de joacă. Unul adevărat, nu o păpuşă, aşa că de cîteva zile purtăm discuţii pe această temă. Adică reluăm o temă mai veche, în care schimbăm doar numele. Acum un an îşi dorea o frăţioară, acum cîteva luni o verişoară, iar mai nou cere o soră.
-Mami, ştii, eu la grădi mă joc singură.......
- Păi, de ce, mama?
- Păi, Ana e prietenă cu Maria, Sabina cu Elena şi......De ce nu-mi faci şi mie o soră?
- Păi ce legătură e între soră şi colegele de la grădiniţă?
- Păi, dacă aş avea o soră, m-aş duce cu ea la grădiniţă, ne-am juca amîndouă, am dormi amîndouă....
- Deci tu vrei o soră mai mare, care să te şi ducă la grădiniţă.
- Nu, domne, eu vreau o soră, nu o mamă. Am deja o mamă, tu.
- Păi, ce legătură e între soră şi mamă
- Păi mamele îşi duc copiii la grădi, nu sorele...

Aventuri de chiriaş

Nu sunt bucureşteancă născută şi crescută aici. În consecinţă, vreo 15 ani, m-am tot plimbat cu geamantanele dintr-un cartier într-altul al Capitalei. Azi, datorită unei prietene, mi-am adus aminte de aventurile mele de chiriaş.
La un moment dat, a trebuit să mă mut din cămin. Cu România Liberă în braţe- era sfîntă la începuturile anilor 90 pentru anunţurile de mică publicitate- m-am mutat într-o cabină telefonică.
Prima cameră, pe undeva prin Drumul Taberei. Habar nu aveam ce înseamnă Valea Ialomicioarei, aşa că mi-am făcut hartă. Proprietara, o babă, o vrăjitoare, cum ar spune astăzi fii-mea. Mă măsoară scurt de sus pînă jos, îmi pune eticheta de Cenuşăreasă şi după ce îmi arată viitoarea mea cameră şi îmi aruncă preţul, mă informează cu privire la pretenţiile suplimentare:
- Plăteşti jumate la lumină şi întreţinere,
- Nu vii cu nimeni în casă, nu dai petreceri,
- Nu îmi baţi pisica şi îi dai voie să stea la tine în cameră cît vrea,
- Dacă vrei să vorbeşti la telefon, îmi spui, îţi dau cheia de la lacăt şi pui banii pe masă înainte,
- Săptămânal, cumperi cafea şi un kilogram de cîrnaţi.
Nu era prima locuinţă vizionată, dar m-au năucit pretenţiile. Aşa că, oricît de Cenuşăreasă păream, am întrebat-o cu nesimţire pe babă de ce să-i iau eu cafea. Răspunsul m-a scos din pepeni: pentru că eşti politicoasă cu oamenii în vîrstă.
Am plecat. Nu înainte însă de a-i spune că, după ce-i plătesc ei chiria şi celelalte cheltuieli, nu-mi rămîn bani decît pentru un singur kilogram de cârnaţi, deci, să-şi caute alt prost.
Atunci, stăteai trei luni într-o casă şi într-o zi te trezeai cu proprietarul că te scoate afară într-o săptămână.
Altădată, aşadar, găsesc o chirie bună într-un apartament cu două camere. Casa era locuită de o mamă şi fiica ei, o fetiţă de vreo şapte ani. Drăguţ apartamentul, drăguţă femeia, aşa că mi-am spus: Doamne-ajută.
Da, de unde. Gingaşă, doamna mă ia de mînă şi în drum spre bucătărie îmi spune aşa complice:
- Ştii, eu sunt divorţată.
- Mi-am dat seama, îi răspund eu.
- Dar am un amant.
- Foarte frumos.
- El e şofer de TIR, e plin de bani. De aia îţi iau chirie mică.
- Mulţumesc, spun eu în gînd.
- Vine la mine de două-trei ori pe săptămână, îşi continuă femeia mărturisirea.
Ups, mi se aprinde un beculeţ.
- Şi unde dormiţi, întreb a proasta.
- Păi, în sufragerie, răspunde ea candidă.
- Şi copilul?
- Păi copilul va dormi cu tine în pat.
- Aha, zic eu.
-Şi, ştii că eu am şi servici.
- Mi-am dat seama.
- E, şi cînd sunt eu în tura de după masă, cred că nu te deranjează să-i dai tu să mănânce fetiţei şi să faci lecţii cu ea.
- Deci, ca să mă lămuresc, dumneavoastră aveţi nevoie de bani sau de bonă la copil? o întreb în timp ce îmi sorbeam cafeaua. Că dacă aveţi nevoie de chiriaş, eu vă dau bani, dar dacă aveţi nevoie de o bonă, cred că ar trebui să mă plătiţi dumneavoastră pe mine.
Nu i-a picat bine cafeaua femeii, aşa că a lăsat-o deoparte. Nici eu nu am apucat să ajung la fundul ceştii. Nu a fost să fie, mi-am spus. Şi m-am mutat din nou în cabina de telefon.......

Întrebările zilei

Cele mai interesante discuţii dintre mine şi fiimea se petrec mai nou în baie. Aici repetăm poezii, povestim chestii de la grădi, ne aducem aminte din poveştile citite şi mai nou, răspundem unor întrebări existenţiale. Cum ar fi:
- Din ce este făcută pielea omului?
- Din celule, îi spun eu.
- Dar maimuţele, au piele?
- Da, au piele şi pe deasupra blană.
- Şi blana lor e făcută tot din celule?
- Evident.
- Dar balena e şi ea făcută din celule?
- Da, mama, normal.
- Deci omul este ca o maimuţă şi o balenă?
- Oarecum.
- Dar, ce este sângele?
- Este un lichid care ne ţine în viaţă......(unicul meu neuron nu a putut emite alt răspuns, mai inteligent)
- Şi cum curge el?
- De sus în jos, prin corp şi pe urmă se întoarce.....
- Păi şi de ce nu pică din picioare?
- Păi, fiindcă se întoarce.....
- Dar cum curge?
- Prin vene.
- Ce sunt venele?
- Sunt nişte tuburi, ca nişte paie....
- Cum sunt paiele de suc?
- Da, cumva, doar că mai subţiri.
- Ca nişte spaghete, atunci.
- Da, exact ca nişte spaghete.
- Auzi, dar ursuleţul meu cu floricică din ce e făcut?
- Din pluş.
- Şi pluşul e şi el făcut din celule?
Aici m-a prins pe picior greşit. Habar nu am din ce e făcut pluşul.....