Crina "on stage":))

http://www.youtube.com/watch?v=nBYWSLRd9vg

Ne pregătim intens pentru viitorul de artist.:))

D'ale copilăriei

-Mami, uite: vaca Milka face lapte şi lapte cu cacao.
-Şi brînza, cine o face, mami.?
-Păi, brânza nu se face, se cumpără. Tu o iei, tot timpul, de la mall.
-Nu, mami, şi brînza se face de cineva.
-Păi, atunci, cred că o face bucătarul...
..................................................


-Mami, cine face gogoşi?
- Gospodinele fac gogoşi, mama.
- Să luăm şi noi o gospodină, cât stă mamaie în spital. Că mie îmi plac gogoşile.

.........................
Explicaţii pentru o partidă de sex între doi gândaci
- Mami, ce fac gândacii ăştia?
- Se iubesc mami, şi ei...
- Ş cînd se iubesc, fac trenuleţul? Uite, sînt trenuleţe cu câte doi.......

Pentru cunoscători:))

(9.37 + 10): 2= 9,68

D'ale copilăriei

La 4 ani, culorile nu au obligatoriu legătură cu realitatea ci cu starea de spirit, cu imaginaţia. În consecinţă, azi soarele nu este galben, cum cerem noi adulţii. Este roz. Aşa cum puiul de căprioară este verde, cu urechi albastre si nas roşu.
În unele planşe, soarele plînge. În povestea lui Bambi, de exemplu, soarele varsă o lacrimă, cînd moare căprioara.
-Mami, soarele plînge?
- Da, mami, uneori, mai şi plînge.
-Dar, ce, el are ochi?
- Păi, uite, în desen, are şi ochi şi fular.
-Dar la mine la ţară, soarele nu are ochi.
- O fi orbit, mama.
-Nu, că dacă orbea, purta ochelari de vedere, ca mamaie.

.................
-Mami, uite, bluza asta ti-a lăsat dungă pe mînă.
-Da, mama, că m-am îngrăşat.
- Nu, nu te-ai îngrăşat, eşti crescută......rău.

...................
- Uite, mama, vezi dacă ai udat aseară florile, au crescut.
-Au crescut, aşa ca tine? Adică s-au făcut adulţi?
- Nu, mama, au crescut cît mine de înaltă.
- Păi tu nu eşti înaltă. Eşti mare.

........................
-Mami, dar maşina noastră de ce stă acolo, departe?
- Nu e departe, mama, e în parcare.
-Păi, de ce nu o parcăm în parcarea noastră.
-Unde e mama parcarea noastră?
-Păi aici, unde e şi bicicleta.
-Păi, bicicleta e parcată pe balcon, mama. Maşina nu are loc în balcon.
-Da, şi nu intră nici în lift......

Nervi pe banii mei

Mă scot din minţi oamenii care se chinuie în metrou să-ţi isonul la citit ziarul şi se bagă în sufletul tău, că de la distanţă nu se văd bine decît titlurile.
Mă scot din minţi taximetriştii care îşi sună familia din sfert în sfert de ceas, că doar s-a ieftinit mobilul. După care îşi sună prietenii să-i întrebe dacă şi-au revenit din mahmureală, după beţia de ieri. După care îşi sună din nou nevasta, curios de ce plîngea copilul, cînd doar ce plecase de acasă.
Întrebarea de ce plîngi tati, şi ce să-ţi cumpăr cînd vin acasă, mi-a zgîriat azi şi ultimul neuron rămas întreg. În anumite condiţii, aş înţelege perfect durerea copilului. Dar cînd afli că,de fapt, copilul era nervos pentru că mama îl ameninţase că tac-su nu-i aduce de la muncă decît gumă de mestecat şi s-a răzbunat pe ea urlînd în telefon, cinci minute, fără să ceară nimic, te gîndeşti că deja ai de-a face cu o conspiraţie menită să-ţi strice ziua. Te enervezi şi înjuri în gîndi: şoferul, pe nevasta acestuia, căldura, mobilul şi inventatorul lui. Iar dacă nu eşti prea dus la biserică, şi pe plod.
Evident, nervii erau pe banii mei.
Şi ca să fie lucrurile în regulă, şoferul mi-a tras o uitătură naşpa cînd i-am cerut să folosească o scurtătură, după care, ocupat cu vorbitul la telefon, bineînţeles că a trecut de adresă.
În schimb, avea mina omului care aşteaptă bacşiş.

D'ale copilăriei

Serbare de sfîrşit de an, cu o enterocolită inclusă în meniu.
Cum convingi copilul să refuze un suc cu pai?
- Mami, pot să beau şi eu suc. Uite, are pai.
-Nu acum, mami, că ne doare burtica.
-Nu mă mai doare.
-Te rog.......
-Uite cum facem. Punem acum cutia cu suc în geantă şi o lăsăm cîteva ore să mai crească. Ce zici?
-Biiine.
..........Peste cîteva ore:
-Mami, a crescut sucul. Acum ai două cutii în geantă.
-Păi, ce ţi-am spus eu...
-Pot să beau acum una?
-Nu vrei să-l mai lăsăm puţin la dospit?
-Da, şi mîine o să avem trei sucuri cu pai.
Mă întreb dacă data viitoare voi mai avea succes.:)

Update: "Victoria unui bun platnic"

Am făcut calculele şi am constatat că biletele de autobuz şi metrou, mi-au mîncat deja economia la rată pentru următoarele două luni.:))

Victoria unui bun platnic de rate

Unul din puţinele bancuri reţinute are o morală de genul: să stai, să nu stai sau să te împiedici. Transfer această dilemă, apropos de relaţia cu banca, în calitate de creditor.
Acum vreo săptămînă, mă trezesc cu o scrisorică de la banca unde am creditul de casă. Cum fac de obicei cînd ajung seara acasă, pun scrisoarea deoparte. O să mă uit mîine pe ea, nu am chef să mă enervez acum, mi-am zis. La cîteva zile, iau scrisorica, o citesc şi descopăr că banca mea se gîndeşte profund la mine. Mă anunţă că dacă vreau, îmi reduce dobînda şi îmi plăteşte şi asigurarea casei, pînă la final de credit.
Domne, ce chestie extraordinară, îmi spun . Uite că, pe vremurile astea, se gândeşte cineva şi la noi, ăştia care încă ne mai plătim ratele la timp. Gata, anunţ la servici că întîrzii, îmi iau bărbatul de mînă şi ne înfiinţăm la bancă. Pe drum, facem pariuri: eu cred că reducerea de 0,5 puncte procentuale o să însemne vreo 4 euro, bărbatu-meu visează la vreo 15-20 de euro reducere. El are şi argumente în plus, pe principiul vrabia, mălai visează:"ştii, prietenii noştri care nu-şi mai pot plăti rata, s-au dus la bancă şi le-a redus rata bine de tot. Ei erau rău-platnici, noi ne plătim ratele la timp, deci ar trebui să simţim şi noi reducerea".
La bancă. Angajata ne caută în baza de date, studiază contractul, istoricul de plată, ne propune o refinanţare, un produs de economisire, ne face calcule ce rată am avea la un credit mai mare, cît de avantajos ar fi să îmbinăm creditarea cu economisirea.
Într-un final, ne face şi calculul la facilitatea acordată: rata vi se reduce cu 2 euro lunar. A, şi, încă ceva, o dată cu noua dobîndă, asigurarea locuinţei se va include în rată. La o asigurare de 51 de euro pe an, asta înseamnă vreo 4 euro în plus pe lună. Asta înseamnă că, în fapt, de anul viitor, rata nu va scădea nici în lei, dar nici în euro. Va creşte, e adevărat, cu doar 2 euro în loc de 4.
Mare baftă am avut că sunt un bun platnic.:)
Banca s-a gîndit profund la mine.
Iar ca lucrurile să fie în regulă, o colegă m-a întrebat mai devreme dacă băncile au un plan comun de acţiune privind asigurarea gratuită. Şi pe ea au sunat-o să-i facă o propunere similară, deşi ea are doar card de credit.

Replică unui dobitoc

Rar folosesc cuvinte atît de dure dar, slavă Domnului, că nu îl am în faţa ochilor pe cel căruia îi adresez acest cuvînt. Pentru că dacă am fi stat face to face, cred că i-aş fi tras o mamă de bătaie, ruptă din Rai. Motivul furiei mele, aici:
http://smartwoman.hotnews.ro/drama-copiilor-cu-parinti-plecati-la-serviciu-zi-de-zi-copii-a-caror-camera-arata-ca-o-una-de-hotel.html
Citeam eu mai devreme ce mai scrie presa, presa aia serioasă, evident, că de circ şi prostituţie nu avem timp decît în metrou. Şi dau peste articolul de mai sus. Intru curioasă şi ce descopăr. Pe unul care îşi dă cu părerea despre drama copiilor închişi în casă cu bona sau duşi la after-school pentru că părinţii, nemernicii de ei, au slujbe. Lucrează în multinaţionale, mama lor, şi nu-şi văd copii decît dimineaţa, cînd îi verifică la spălat pe dinţi şi seara la duş. Sau, şi mai rău, zice autorul, mama lor de parveniţi care s-au rupt de neamuri şi locul de baştină ca să parvină şi să polueze intelectual capitala acestei ţări, nemernicii ăştia de părinţi îşi ţin copiii la ţară, în loc să moară de foame în casă, în cort sau la marginea drumului, cu plozii legaţi de gît.
E, din punctul meu de vedere, un astfel de om se numeşte dobitoc. Şi punct.
Eu am un copil pe care îl iubesc ca pe ochii din cap, pe care mi l-am dorit din tot sufletul şi l-am primit cadou, într-o zi de Crăciun. Copil pe care însă, la un moment dat, nu mi-am mai permis să-l cresc cu mine acasă şi l-am trimis la bunici, la ţară. Nişte oameni minunaţi, care se ocupă de ea zi şi noapte.
M-am luptat un an şi jumătate să găsesc o soluţie să o ţin lîngă mine, să o văd cum învaţă să meargă, cum îi creşte primul dinte, cum învaţă să lege cuvintele între ele. Şi, în acelaşi timp, să îi pot oferi tot ce are nevoie. Pentru asta este nevoie de bani şi de timp liber. Simultan, din păcate. Şi tot din păcate, acest lucru nu a fost posibil.
La privat, ca să ai bani, trebuie să pui osul la treabă. La stat, ca să ai bani, îţi trebuie o pilă, un mentor, ceva, să te introducă într-un Consiliu de Administraţie, în ceva. Am ales să lucrez la privat, că nu am talentul necesar pentru a lucra la stat.
Asta înseamnă că am sacrificat timpul liber petrecut cu copilul meu.
Tot nu am renunţat, am căutat o bonă. Am găsit-o, angajat-o şi plătit-o cît de bine am putut, cît mi-am permis. Preţul: din cauza alimentaţiei, pe care nu puteam să o controlez, copilul meu a luat nişte proporţii îngrijorătoare. Bona îi închidea gura cu pîine graham.
Atunci am decis să o trimit la bunici. Dacă îi ai, estr cea mai sigură variantă pentru un copil sănătos şi bine îngrijit. Preţul plătit e în funcţie de timpul cît stă copilul la bunici. Dacă îl ţii pînă la şcoală, relaţia cu tine ca părinte e compromisă. Copilul te percepe, în principal, ca omul care îi bifează lista de cereri: haine, dulciuri, jucării, etc.
Încerc să o aduc mai devreme. Am înscris-o la grădiniţă, una de stat, ca particulară nu-mi permit şi am aflat că deşi îndeplinesc toate condiţiile, s-ar putea să nu fie loc. Nu are pat, să doarmă după-amiaza. Ghiciţi de ce. Pentru că în listă sunt înscrişi şi copii de şomeri.
Explicaţie demnă de filmele SF, dacă e să gîndim logic. Şomerul e acel om care, din motive mai mult sau mai puţin imputabile lui, stă acasă o vreme. Cel puţin teoretic. Un om care practic, îşi poate lua copilul acasă la prînz, să doarmă în patul lui. Grădiniţa cu program prelungit e pentru oamenii care termină serviciul la 5-6 după masa. Deci, soluţia ar fi, ori să fac ceva să intru în şomaj, ori să iau copilul la birou să doarmă la prînz.
Care ar fi varianta cu cele mai mici efecte negative asupra copilului?

Întrebare

Scrisul, medicament pentru nostalgie?
O idee de la Isabel Allende, "Ţara mea inventată".

D'ale copilăriei

Mami, cred că m-am supărat pe tine. Ai spus că vii peste cîteva zile şi nu ai venit.
- S-a stricat maşina, mami şi nu am avut cu ce să vin.
- Păi ce are
- S-a stricat o roată. S-a desumflat şi trebuie să merg cu ea în service.
- Păi şi nu ai pompă, să o umfli. Că la mine cînd se strică bicicleta, mi-o umflă tataie cu pompa
Împrumută şi tu pompa de la Rebecca(prietena ei cea mai bună, 4 ani jumate- n.m.).
-Mami, maşina are patru roţi.
- A, ai nevoie de mai multe pompe.

După 20 de ani

Nu, nu recitesc Dumas. Contabilizez doar un moment. Important. 5 iunie 2010 înseamnă că am ajuns la capătul unui drum, început acum 20 de ani. Un drum cu multe ocolişuri, un soi de autostradă Bechtel, construit pe secţiuni, dar fără şpagă. Cu ani în urmă, eram convinsă că finalul de drum mă va face să mă simt o persoană completă, mă va face să mă simt împlinită. Azi, îmi dau seama că împlinirea vine din cu mult mai multe sensuri şi că o lespede nu este de ajuns pentru a construi un drum. Este doar necesară, nu şi suficientă.
Reversul medaliei cînd ai ajuns la capăt de drum este că trebuie să dai de băut. Am deschis lista şi am deja primul înscris.

Adunate de prin ţară

Ploaie, frig, delegaţie. Turul judeţului şi o mare, mare încărcătură emoţională.
Într-un centru pentru adolescenţi şi tineri cu handicap, terapia ocupaţională este una din metodele cu cele mai bune rezultate. Tinerii sunt puşi la muncă, învaţă să facă diferite chestii şi unii reuşesc să fie recuperaţi şi apoi integraţi social. M-a impresionat şeful centrului care îşi păstrează echilibrul prin umor. Ne-a spus cîteva poveşti super haioase. Ca de exemplu:
Cîteva fete au învăţat o meserie şi au fost angajate la patron. După o vreme încep să întîrzie. Patronul le întreabă de ce, iar ele răspund constant: "Nu am auzit ceasul". Îngrijorat şi nevrînd să le dea afară, patronul îl întreabă pe şeful de centru: "Domne, ce fac. Le schimb programul. Le cer să înceapă cu o oră mai tîrziu". Calm, şeful de centru îi spune: "Nu fă chestia asta, ele vor întîrzia oricum. S-au supărat pe ceas".
Nu poţi să te superi pe cineva care s-a supărat pe ceas şi nu îl mai respectă.
Altădată, şeful de centru îşi anunţă elevii că vor face o livadă. Şi cot la cot cu ei, se pun pe săpat gropi, pentru a sădi copacii.
Cînd vin copacii, şeful de centru îi ia pe tineri şi le spune: acum, punem pomii şi pe urmă punem pămîntul la loc.
Unul dintre tineri se sprijină în cazma şi îl întreabă scurt: auzi, tu eşti zdravăn la cap? Păi, după ce ne-ai muncit ca pe hoţii de cai, să scoatem pămîntul din groapă, acum ne spui că trebuie să-l punem la loc? Ce fel de treabă e asta. Noi punem pomii în gropi, e treaba lor să stea drepţi. Nu mai muncim iar la pămînt.

Admis pe locurile fără pat

Acum două săptămîni, scriam despre admiterea la grădi, mai tare ca cea de la facultate.
Rămân la aceeaşi părere, chiar dacă am fost declaraţi în regulă. Ştiţi de ce?
La facultate, din cei admişi unii sînt pe locurile subvenţionate, alţii pe cele cu plată.
La grădi, e la fel. Unii dintre grădinarii admişi au pat, alţii trebuie să găsească loc de dormit. După amiaza.
Concluzia: în următoarele două luni, trebuie să fac economii. Fie pentru şpagă, fie pentru patul pe care o să-l cumpăr ca să aibă copilul unde dormi la grădi, după amiaza.

D'ale copilăriei 7

După o vizită la doctor:
-Mami, ştii, doamna doctor mi-a pus în pătuţ jucării. Avea doi şoricei, unul galben şi unul albastru.
-Şi?
- Şi i-am zis să-mi dea şi mie unul acasă, că ea nu avea condiţii prea bune. Da' n-a vrut.

......................................................
-Mami, vreau şi eu să vorbesc cu tati.
-Tati e la servici.
-Dar nu e nevoie. Doar unul trebuie să meargă la servici.
- Şi cine vrei să se ducă la servici?
-Tu te duci la serviciul tău şi tati stă cu mine acasă. Şi pe urmă, te duci şi la serviciul lui.
- Bună treabă, nu crezi?
- Da, aşa e.