Dacă m-ar întreba acum cineva ce m-aş face cînd o să fiu mare, i-aş răspunde: dactilografă la finanţe. E, mi-aş dori eu şi şofer, dar nu mi-am luat încă permisul şi asta e. Nu are nici un sens să te omori cu cartea. A ieşit din trend să vrei să te faci doctor sau profesor, nu-i vezi cum mor de foame şi fac cozi la banca de alimente sau la magazinele SH.
Aşa, ca dactilografă, mă mulţumesc cu un program de la 8 la 4 şi o leafă de 25 de milioane de lei, din care 15 milioane stimulente lunar. Nici nu mor de foame, nici nu dau înainte.
Şi, evident, că cele 15 milioane mi se cuvin pentru că, dacă nu vă daţi seama, meseria de dactilografă a devenit extrem de rară. Pe vremea lui Răposatu, la această materie se dădea teză în liceele cu profil economic. Acum, de cînd cu netul şi cu copiii precoce care învaţă literele pe tastatură de la 4 ani, nici dactilografia nu mai e ce a fost. E mai mult decît atît: o meserie pe cale de dispariţie, care trebuie protejată. Cum? E, cum. Foarte simplu. Ajutăm dactilografele să-şi conserve meseria, plătindu-le spor, stimulente sau, cum spunea o reporteră adormită de la RTV ieri seară, suplimente.
Lăsînd gluma deoparte, nu pot să nu mă gîndesc cît de alienat e statul în care cotizez: un dascăl, responsabil de viitorul ţării primeşte 8 milioane şi nu vede o primă nici dacă livrează oameni de premiul nobel. Un doctor, responsabil de salvarea unor vieţi, are, la fel, o leafă de mizerie pînă aproape de pensie. Un pompier, da, un pompier, din ăia care au salvat bebeluşii de la Giuleşti, are 12 milioane de lei. Iar o dactilografă sau un şofer la Finanţe, pot ajunge la lefuri de peste 2.000 de lei, la stat. Un stat care dă din colţ în colţ că nu are cu ce plăti pensiile, cu ce alimenta spitalele, cu ce repara drumurile.
Unde este echitatea în societatea românească sau cît de echitabil este statul cînd taie salariile medicilor şi dascălilor dar le promite finanţiştilor că le rezolvă doleanţele, cu ajutorul unor tertipuri legislative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu