joi, 24 martie 2011

O carte cît un Click

Mi-am făcut curat acum vreo lună în umila bibliotecă şi am strîns cărţile de care mă pot dispensa fără regret. Am mai dat cadou rudelor, prietenelor şi tot nu s-a subţiat restul. Le-am pus în nişte genţi mari şi mi-am propus să le vînd.
Pe net mi s-a părut complicat aşa că am ales varianta comodă: anticarii de pe marginea drumului. Am studiat piaţa din Berceni pînă la Tineretului şi înapoi.
La metrou la Tineretului, am povestit cu un nene care, nevorbit, arată ca un aurolac. La Berceni, am dat peste o cucoană care părea că a contractat malarie pe mare şi vinde cărţi ca să se vindece. Amabilă, îmi spune că da, primeşte cărţi dar preţul diferă. Vin cu cărţile în altă zi şi dau şi peste soţ. Care studiază sacoşele şi începe să mustăcească a calcule.
În timp ce ne făceam fiecare socoteli în minte, o doamnă-aşa cam bugetară, după vorbă, după port- extrage dintr-o sacoşă, vreo patru cărţi- aventuri, spionaj, pe acolo. Alea de dragoste erau pe fundul genţii dar nu le-a văzut. Ne întreabă cum le dăm şi îi spun sec: 10 lei bucata. Cucoana le îndeasă în sacoşă şi se caută de portofel. Eu mă gîndeam, aşa a prost: ia uite, mă, şi credeam că oamenii nu mai cumpără cărţi.
După ce răsfoieşte portofelul, doamna îmi dă o hîrtie de 50.000 de lei şi cere rest.
- Păi ce rest, trebuie să îmi mai daţi 350 de mii de lei vechi, îi spun cam dur. Recunosc, nu am abilităţi de comerciant.
-A, aşa scump le daţi, răspunde ea şocată.
-10 lei cartea, nu e scump. A, nu, mulţumesc. Voiam să le iau la birou, să citesc în pauze.
- Păi, cu un leu cumpăraţi un Click, doamnă, că-l citiţi mai repede, mă mănîncă pe mine limba. Bărbatu-meu îmi dă un ghiont în timp ce madama îşi ia banii înapoi şi pleacă bombănind.
Comersantul îmi spune franc că nu-mi dă mai mult de 3 lei pe carte, că el nu cîştigă aproape deloc. Era cât pe ce să mă convingă, cînd o altă madamă, se uită în raft şi cumpără două ştifturi siropoase, plătind fără să clipească 10 lei pe bucată. Deci, e chestie de şansă, dar asta nu e ziua mea norocoasă. Îmi iau genţile şi mă întorc cu ele acasă. Între timp, m-am hotărît: decît să le vînd pe 1 leu bucata, mai bine le fac cadou.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu