La ce e bună întîmplarea...



Acum, mi-a picat fisa. Suntem în martie, iar luna aceasta, se împlinesc 16 ani de cînd am început să-mi cîştig existenţa de pe urma scrisului. La gazetă, evident, că, pe vremea aceea, în România, ideea de computer pentru uz personal era de domeniul SF-ului.

Întîmplarea a fost de vină. Studentă la ASE, locuiam într-un cămin din Agronomie şi, ca toţi studenţii aveam mari dificultăţi în a-mi gestiona bugetul. Facultatea nu se încurcă cu asemenea "amănunte". Multe dintre colegele mele de palier lucrau. Unele aveau joburi decente,altele coborau din Merţane cînd se îngîna ziua cu noaptea. Se invidiau unele pe altele. Primele pentru că păsările de noapte aveau întotdeauna portofelul la scară şi lăsau în urmă o dîră fină de parfum, celelalte pentru că-şi doreau, în forul lor interior, o viaţă decentă dar nu mai puteau sări din carusel.

Le vedeam pentru că lucram la cămin. Nu făceam parte din nici una din categorii, dacă vă întrebaţi. Într-o seară, merg în vizită la o prietenă, care-mi spune mîndră că s-a angajat la ziar. Cum aşa, mă' minunez, ştiind că fata învaţă economie agrară. Un prieten de-al meu m-a dus acolo şi m-au angajat la "Modem". În 1994, cuvîntul avea o rezonanţă profundă în mintea tuturor. OK şi ce faci acolo, întreb, revenind cu picioarele pe pămînt.
Vino pe la mine şi o să vezi, îmi spune misterioasă prietena mea. În 2010, ea este o femeie fericită şi împlinită, care lucrează pentru cel mai mare producător auto de la noi.
Şi, întîmplarea face să merg la ea în vizită, la Casa Scînteii, într-o zi de sîmbătă. În mod normal, sîmbăta, redacţiile nu lucrează. În mod excepţional, în ziua aceea, şeful secţiei unde lucra ea, era la slujbă. Modemul era singurul computer al redacţiei care, în esenţă, funcţiona ca un fax sau telex. Primea din oră în oră un flux de ştiri, pe care le printa, le sorta şi le trimitea pe secţii.
Ea era la slujbă sîmbăta pentru ca duminica, atunci cînd ajungeau la servici adevăraţii ziarişti să vadă ce s-a întîmplat în ţară şi în lume cît au lipsit.
Am stat la taclale cu ea şi cu şeful ei, pasionat de istorie, toatăă după-amiaza. Cînd să plecăm, şeful secţiei mă întreabă: nu ţi-ar plăcea să lucrezi în presă?
Nu ştiu, răspund timid. Pînă acum, am scris doar pentru mine.
Hai să încercăm, îmi spune omul. Să vii luni să dai o probă şi să-ţi trimit cererea la Cristoiu.(După doi ani de la lansarea EVZ, Ion Cristoiu preluase şi conducerea Tineretului Liber)
Şi am încercat. 16 ani. Uneori mi-a ieşit, alteori nu.