Gata,am luat-o de coadă. Am început grădiniţa. Anul 2, e adevărat, dar cu emoţii cît palatul parlamentului pentru noi, adulţii. Avem sau nu pat, cum o fi educatoarea, dar mîncarea, se va acomoda în noua grupă? Ne-am molfăit grijile vreo trei zile, ne-am ascuns emoţiile în spatele buchetului de flori şi am purces la drum.
-Grupa mijlocie 4....
- Urcaţi pe scări şi lîngă sala pe care scrie Grupa mică, Elefănţeii...
Nu am reţinut nimic din ce mi s-a spus, aşa încît, după ce am văzut uşa pe care scria "Elefănţeii", am făcut stînga-mprejur, convinsă că femeia care ne-a direcţionat a vrut să facă mişto şi ne-a trimis la baie. Coborîm, întrebăm şi refacem drumul a doua oară.
De data asta, descoperim uşa pe care scria mare: Grupa mijlocie 4.
Deschid uşa şi introduc copilul, mai mult ca să-mi fac mie curaj. Ziceai că ne ducem la tăiere.
Mai curajoasă, fii-mea se înfige în buchetul de trandafiri, cam prăpădiţi, recunosc- era ultimul buchet- şi se duce spre una dintre educatoare. Evident, o alege după tinereţe şi gradul de cochetărie,aşa că se duce la educatoarea secundară. Îi dă florile, după care dă roată o privire prin clasă, se întoarce spre mine şi o văd cum lasă buza.
-Eu nu vreau să stau aici. Vreau acasă.
I-am explicat că grădiniţa e serviciul ei şi că dacă este de acord putem facem schimb. Mă duc eu la grădiniţă şi merge ea la job în locul meu.
Cu candoarea specifică, fiimea îmi spune calmă că e de acord, deci ea poate pleca.
Am luat-o cu binişorul, am convins-o să schimbăm încălţările de stradă cu botoşii de grădiniţă şi o luăm de la capăt cu explicaţiile. Lacrimile, cît bobul de strugure, i se rostogolesc pe obraji. Înţelege că schimbul propus a fost o glumă şi că va trebui să stea la serviciul ei.
Ca prin minune, apare însă educatoarea. Principala, de data asta. Întinde mîinile spre fiimea, o întreabă dacă nu vrea să meargă să vadă jucăriile.
Fiimea îi zîmbeşte larg, lacrimile se evaporă şi pleacă cu educatoarea.
Rămîn prostită de ce înseamnă puterea de convingere. Mă uit la bărbatu-meu şi ca doi zăpăciţi, începem să deschidem şi să închidem uşile dulapurilor, să găsim unul liber. Îl găsim într-un final.
Cînd să plecăm, ne dăm seama că nu am lăsat şi nu am luat nici un contact de la grădi.
Mă întorc şi îmi bag capul furiş pe uşă. Educatoarea mă vede şi vine repede. Facem schimb de cărţi de vizită.
Prima zi de grădi a început. Cu bine, aş spune eu.
Fii-mea, mai curajoasă ca mama ei, s-a înfipt în buchetul de trandafiri şi băţoasă a intrat prima în clasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu