La acest post, ar fi mers titlul "Grădiniţa, ca o povară". Pentru că nu ne place să dormim la grădi. De fapt, nu ne omorîm nici cu ceilalţi colegi prea mult. Ne-ar plăcea o grădi la care să fim doar noi şi doamna şi un munte de jucării.
Evident, încercăm din răsputeri să implementăm această dorinţă aşa încît am decis că cel mai bun loc pentru noi ar fi la catedră.
În fiecare dimineaţă, Crina se duce la grădi, îşi ia scăunelul şi se aşează fix lîngă scaunul educatoarei. CU faţa la ea şi cu spatele la restul clasei.
În fiecare seară, de două săptămâni, avem aceeaşi discuţie:
- Mami, mie nu-mi place să dorm la grădi.
- De ce, mama, o întreb afectată.
-Nu-mi plac băieţeii de acolo.
- De ce, mama?
- Uite, ei fac foarte multă gălăgie. Fac atîta gălăgie că îmi intră în inimă.
-Aha, şi pe unde iese mama, gălăgia asta?
- E, pe unde, prin urechi, bineînţeles.
- Serios? Eu credeam că iese prin degetele de la picioare.
- Cum să iasă pe acolo? Ce, ai văzut tu, vreo gaura la picioare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu