Nu glumesc deloc, cînd spun acest lucru. Şi sunt şi în deplinătatea facultăţilor mintale, chiar dacă din balconul meu se vede nu doar grădiniţa ci şi balamucul.
Deci, s-a înţeles. Stau lîngă spitalul de nebuni.
Am şi doi în bloc, dar încă nu am aflat dacă întîi şi-au luat casa aici şi pe urmă au vizitat vecinătăţile sau invers. Unul din ei, bărbat, e violent, aşa că e indicat ca atunci cînd îl vezi la lift să ieşi pîş-pîş spre scara cealaltă. Mai este şi o femeie, bîntuită de o nebunie blîndă. Dacă o vezi la metrou, îi dai fără regret un bănuţ. Dacă nu deschide gura, juri că e o bunicuţă de poveste, cu obraji rumeni şi o privire blîndă. Cu ea poţi urca liniştită cu liftul.
Mă întîlnesc cu ea luni seară.
-Sărumîna, zice dînsa.(Ăsta e salutul ei din zilele bune, calme-n.m)
-Bună seara. Ce mai faceţi, întreb politicoasă. (Nu e indicat să fii nepoliticos, în lift- n.m).
-Ce să fac. Bolnavă. Cu capul, continuă bătrînica.
-E, lăsaţi, toţi sîntem, chiar dacă nu recunoaştem, am mormăit răspunsul, întrebîndu-mă cît este politeţe şi cît convingere.
- Da. Dar ce mă mai fac eu, acum, că ne taie ăştia transportul în comun.
M-a lăsat fără replică.
Deci, pînă şi nebuna era la curent cu măsurile anunţate de guvern. Iar decizia de a tăia subvenţia la transportul în comun a scos-o cel puţin vreo cîteva ceasuri din starea cotidiană. Care va să zică, Boc alungă nebunia, m-am tot gîndit în lift.
Ce-ar fi să brevetez eu noul medicament minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu