Haos

Scriam ieri ca trăim vremuri interesante. Ei bine, nu. Vorbim deja de haos. Cel puţin asta e percepţia la nivel personal. Toată lumea este de acord că avem o mare problemă, toată lumea admite că majorarea taxelor ar fi o nebunie şi că efectele ar fi dramatice. Toată lumea este de acord cu reducerea cheltuielilor. Toată lumea îşi dă cu părerea. Toată lumea arată cu degetul spre restul lumii. Pînă aici se poate vorbi de un consens naţional. De aici încolo începe haosul. Toată lumea vrea reduceri, dar nimeni nu este dispus ca acestea să înceapă cu breasla din care fac parte.
Companiile de stat ameninţă cu greva generală, dar acceptă că în organizaţiile lor au locuri călduţe şi oameni care plimbă hîrtii.
Pensionarii, cei mai îndreptăţiţi, cred eu dacă se va aplica măsura aşa brutal, cum s-a anunţat, ies în stradă. Unii mai şi leşină. Profesorii ies în stradă şi blochează orice activitate.
Fermierii ies în stradă, deşi, stau şi mă minunez, de unde atîţia fermieri cînd noi mîncăm doar din import. Studenţii sunt şi ei supăraţi, la fel ies în stradă. Mămicile protestează pentru că se reduce indemnizaţia. Guvernul e în şedinţe, preşedintele Băsescu face declaraţii în locul lor. Un haos.
Şi peste toate, o manipulare extraordinară.
Vorbeam aseară cu o prietenă care îmi povestea cum se umflă o ştire. Pe un site apare informaţia că peste un milion de oameni îşi caută slujbe. Şeful prietenei îi cere să facă şi ea o ştire aproximativ cu acelaşi mesaj. Fata începe documentarea, dar la socoteli nu ieşeau decît jumate din solicitări. Între timp, dintr-o redacţie paralelă, un alt reporter pregăteşte aceeaşi ştire. Evident, leadul era cu două milioane de oameni care-şi caută loc de muncă. Fata îşi întreabă colegul: cum ai ajuns la cifra asta, iar acesta recunoaşte că a umflat un pic cifrele. Ca un bun reporter, prietena mea verifică socotelile şi la autorul ştirii de bază. Acesta recunoaşte la rîndul lui că a umflat un pic cifrele, ca să dea cifră rotundă. Dezbrăcată de cifre, informaţia era că nişte români îşi caută de lucru. Vi se pare că asta e o ştire? Nici mie.
Exemplu nr 2. O altă prietenă, tot din presă, a fost la mitingul pensionarilor. Adunaţi de cîte două ori, pensionarii protestatari nu dădeau mai mult de 200 de persoane. În plus, spune ea, nu a fost nici un conflict pensionari-jandarmi, ci un incident care a durat 5-10 secunde. Cu toate acestea, articolele scrise avansau cifre între 500 şi 2.000 de oameni şi mai aveau puţin şi vorbeau de genocid.
Exemplul nr. 3. Puţin mai devreme m-am uitat la o dezbatere pe tv. Cine credeţi că se ocupa cel mai abitir cu combătutul. Unul din cei doi miliardari Negoiţă(niciodată nu am ştiut să îi separ). E, acest domn combate mult şi bine deşi, dacă îmi aduc aminte, este unul din dezvoltatorii imobiliari care au vîndut case pe persoană fizică, deci fără să plătească impozit şi pe care ANAF-ul îl ameninţa cu executarea siliută. Din cauză că nu şi-a plătit taxe, de vreo cîteva milioane de euro. Deci pe principiul, hoţul strigă hoţii, acest domn vine şi ne dă lecţii de corectitudine. Credeţi că dacă statul i-ar fi cerut domnului Negoiţă să plătescă din propriul buzunat cîteva zeci de mii de pensii, în contul acelei datorii, i-ar fi picat bine?