Aventuri de chiriaş

Nu sunt bucureşteancă născută şi crescută aici. În consecinţă, vreo 15 ani, m-am tot plimbat cu geamantanele dintr-un cartier într-altul al Capitalei. Azi, datorită unei prietene, mi-am adus aminte de aventurile mele de chiriaş.
La un moment dat, a trebuit să mă mut din cămin. Cu România Liberă în braţe- era sfîntă la începuturile anilor 90 pentru anunţurile de mică publicitate- m-am mutat într-o cabină telefonică.
Prima cameră, pe undeva prin Drumul Taberei. Habar nu aveam ce înseamnă Valea Ialomicioarei, aşa că mi-am făcut hartă. Proprietara, o babă, o vrăjitoare, cum ar spune astăzi fii-mea. Mă măsoară scurt de sus pînă jos, îmi pune eticheta de Cenuşăreasă şi după ce îmi arată viitoarea mea cameră şi îmi aruncă preţul, mă informează cu privire la pretenţiile suplimentare:
- Plăteşti jumate la lumină şi întreţinere,
- Nu vii cu nimeni în casă, nu dai petreceri,
- Nu îmi baţi pisica şi îi dai voie să stea la tine în cameră cît vrea,
- Dacă vrei să vorbeşti la telefon, îmi spui, îţi dau cheia de la lacăt şi pui banii pe masă înainte,
- Săptămânal, cumperi cafea şi un kilogram de cîrnaţi.
Nu era prima locuinţă vizionată, dar m-au năucit pretenţiile. Aşa că, oricît de Cenuşăreasă păream, am întrebat-o cu nesimţire pe babă de ce să-i iau eu cafea. Răspunsul m-a scos din pepeni: pentru că eşti politicoasă cu oamenii în vîrstă.
Am plecat. Nu înainte însă de a-i spune că, după ce-i plătesc ei chiria şi celelalte cheltuieli, nu-mi rămîn bani decît pentru un singur kilogram de cârnaţi, deci, să-şi caute alt prost.
Atunci, stăteai trei luni într-o casă şi într-o zi te trezeai cu proprietarul că te scoate afară într-o săptămână.
Altădată, aşadar, găsesc o chirie bună într-un apartament cu două camere. Casa era locuită de o mamă şi fiica ei, o fetiţă de vreo şapte ani. Drăguţ apartamentul, drăguţă femeia, aşa că mi-am spus: Doamne-ajută.
Da, de unde. Gingaşă, doamna mă ia de mînă şi în drum spre bucătărie îmi spune aşa complice:
- Ştii, eu sunt divorţată.
- Mi-am dat seama, îi răspund eu.
- Dar am un amant.
- Foarte frumos.
- El e şofer de TIR, e plin de bani. De aia îţi iau chirie mică.
- Mulţumesc, spun eu în gînd.
- Vine la mine de două-trei ori pe săptămână, îşi continuă femeia mărturisirea.
Ups, mi se aprinde un beculeţ.
- Şi unde dormiţi, întreb a proasta.
- Păi, în sufragerie, răspunde ea candidă.
- Şi copilul?
- Păi copilul va dormi cu tine în pat.
- Aha, zic eu.
-Şi, ştii că eu am şi servici.
- Mi-am dat seama.
- E, şi cînd sunt eu în tura de după masă, cred că nu te deranjează să-i dai tu să mănânce fetiţei şi să faci lecţii cu ea.
- Deci, ca să mă lămuresc, dumneavoastră aveţi nevoie de bani sau de bonă la copil? o întreb în timp ce îmi sorbeam cafeaua. Că dacă aveţi nevoie de chiriaş, eu vă dau bani, dar dacă aveţi nevoie de o bonă, cred că ar trebui să mă plătiţi dumneavoastră pe mine.
Nu i-a picat bine cafeaua femeii, aşa că a lăsat-o deoparte. Nici eu nu am apucat să ajung la fundul ceştii. Nu a fost să fie, mi-am spus. Şi m-am mutat din nou în cabina de telefon.......