A fi sau a nu fi vedetă

Fetiţa unei prietene de-a mele a fost selectată să joace într-un film. M-am bucurat sincer şi am felicitat-o pe prietena mea pentru performanţă, mai ales că nu avea pile în domeniu. Crina era mândră de prietena ei până când s-au ciondănit ca fetele iar prietena ei i-a atras atenţia: "te rog să te porţi frumos cu mine că sunt vedetă".

Crina iese rapid din baie unde avusese loc cearta, vine şi se cuibăreşte în braţele mele. Cu vocea cu care cere ceva, mă întreabă: "mami, ce este aia o vedetă?"

Îi explic cât de bine pot iar replica ei vine rapid: "Atunci vreau şi eu să fiu vedetă, să-mi pun poza pe cutiile de lapte şi pe penare".

Am tăcut, ceea ce nu prea îmi stă în caracter. Nu ştiam ce să-i spun.

Într-o zi, am aflat de la aceeaşi prietenă bună de un curs de dans. Îmi doream demult să o înscriu pe Crina la un sport, la ceva.

O întreb dacă vrea să meargă şi ea la dans şi îmi spune scurt, NU, ca întotdeauna când îi cer să depună un minim efort. Îi aduc argumentul că merge şi prietena ei şi vine imediat întrebarea: dacă merg la balet, o să fiu şi eu vedetă?

Îi răspund sincer că ar putea deveni dacă va munci foarte mult, dar şi că dacă nu va fi, noi o vom iubi la fel de mult. Pentru noi, ea este vedetă oricum.

Aseară, o anunţ că azi, mergem la primul curs de dans. Şi mă întreabă dacă o să dansez şi eu. Îi spun că de data asta nu cred că doamna mă va ţine în sală, să dansăm amândouă.

Supărată, Crina mă anunţă scurt:

-Ştii ceva, nu vreau să mă mai fac vedetă.